Daca 2007 a fost, intr-un fel, anul Radiohead, 2008 incepe cu vestile unei alte reveniri indelung asteptate: Portishead. Saptamana aceasta s-au asezat confortabil pe primele pagini ale presei muzicale straine vesti despre turneul european Portishead si despre concertul pe care grupul britanic il va sustine in aprilie, pe aceeasi scena cu Roger Waters de la Pink Floyd, la celebrul festival american Coachella. Revenirea celor care, la mijlocul anilor ’90, raspandeau viral un sound cu totul nou, prin piese precum “Glory Box” si “Sour Times”, isi creasera, in ultimii ani, un soi de mitologie proprie, cei doi muzicieni anuntand, in repetate randuri, lansarea unor materiale noi si redeschiderea sesiunilor de concerte.

Pana la sfarsitul anului trecut, cand casa de discuri Island Records a confirmat zvonurile despre aparitia unui nou album Portishead, a carui lansare in Marea Britanie este programata pentru luna aprilie. Chiar daca nu se stie inca titlul discului si nici in ce directie au ales sa mearga de aceasta data, cel de-al treilea album de studio al duoului britanic este unul dintre cele mai asteptate materiale discografice de anul acesta. La fel cum concertul lor de pe 15 decembrie anul trecut, de la Bristol Academy, la zece ani distanta de ultimul lor performance live, a fost unul dintre cele mai asteptate evenimente.

Povestea celui care avea sa se numere printre cele mai influente grupuri din ultimii douazeci de ani a inceput in 1991, la Bristol, unul dintre acele orase “suspect” de productive muzical. De acolo pornisera alte doua nume ce vor deveni, inca de la primele piese, trendsetteri: Tricky si Massive Attack. De fapt, istoria muzicii pornite din Bristol este o istorie “de familie”, dat fiind ca Geoff Barrow lucrase, inainte ca Portishead sa existe, la un studio de inregistrari, unde ii cunoscuse pe cei de la Massive Attack, urmatorul sau link fiind o colaborare cu Tricky. In acea perioada, Barrow isi deschidea, cu piese de la Primal Scream sau Depeche Mode, gustul pentru remixuri. Beth Gibbons, cea a carei voce va trasa o noua tendinta, canta la acea vreme prin puburile din Anglia, si-a pastrat atitudinea informala din acea perioada, iar in ’98 urca pe scena de la Roseland Ballroom in blugi, cu tigara aprinsa, facand demonstratii despre partea narcotica a muzicii marca Portishead.

In 1994, primul lor album, “Dummy”, reusea ceea ce nu reusisera nici Tricky si nici Massive Attack pana atunci, si anume sa popularizeze genul trip-hop – in mare, o combinatie de hip-hop, dub si jazz -, completat cu elemente de acid jazz si inserturi specifice muzicii de film, atat in Anglia, cat si in SUA. Propagarea acestei noi stari si a acestui nou sound s-a facut, cel mai rapid, prin piese ca “Sour Times” sau “Glory Box”, pe care AllMusic Guide le descrie drept “pop pseudocabaret”. Doi ani mai tarziu aparea albumul autointitulat, in care isi fac loc, din ce in ce mai mult, sample-urile realizate din materiale originale, inregistrate anterior, componenta electro extinzandu-se si asupra vocii lui Beth Gibbons, aceasta “diva torturata”, cum au numit-o unii critici. Ultimul album de pana acum al celor de la Portishead a fost lansat in 1998, continind 11 piese de pe primele discuri, interpretate live la unul dintre concertele care au facut istorie: la Roseland Ballroom, alaturi de 35 de artisti din orchestra Filarmonicii din New York. De atunci, si-au tot anuntat revenirea, in 2003 vehiculindu-se o stire despre lansarea unui nou album, intitulat “Alien”, proiect abandonat pana la urma.

De aceasta data insa se pare ca cei, care au jucat, alaturi de Tricky si Massive Attack, cateva dintre cele mai importante roluri din muzica ultimilor ani, vor reveni cu un nou material, veste cum nu se poate mai buna pentru cei carora le trezeste nostalgie coloana sonora “de pe vremuri”, cand Radiohead si Portishead se auzeau pe repeat la televizor, pe casete sau pe CD-uri.

Sursa: Cotidianul