Alergarea regulata incetineste imbatranirea (studiu)

13.08.2008 - Diverse, Lifestyle - Comenteaza

Alergarea regulata incetineste imbatranirea (studiu)Persoanele cu varsta de peste 50 de ani, care alearga regulat imbatranesc, mai incet decat cei care duc o viata sedentara, conform unui studiu realizat de cercetatori americani si publicat luni in revista Journal of Internal Medicine, transmite AFP. Persoanele in varsta care au participat la acest studiu si care au alergat in mod regulat timp de mai multi ani, imbatranesc mai greu si intampina un risc cu 50% mai scazut de a muri decat persoanele inactive, conform concluziilor cercetatorilor de la Facultatea de Medicina de la Universitatea Stanford din California.

Oamenii de stiinta de la aceasta universitate au inceput sa supravegheze inca din 1984 un grup de 538 de persoane de peste 50 de ani care ieseau sa alerge de cateva ori pe saptamana. Ei au comparat datele culese de la acestia cu cele preluate de la un grup martor, alcatuit din persoane sedentare de aceasi varsta. ‘Am descoperit ca beneficiile activitatii fizice sunt chiar mai mari decat ne asteptam’, a sustinut Dr. James Fries, profesor la Universitatea Stanford si coordonatorul acestui studiu. Astfel persoanele de peste 50 de ani care alearga au o stare a sanatatii mult mai buna dupa varsta de 70 – 80 – 90 de ani decat cele sedentare.

Cercetatorii au apelat la statisticile nationale americane cu privire la mortalitate pentru a determina rata deceselor din randul participantilor la acest studiu. Ei au calculat ca la 19 ani dupa inceperea studiului, 34% dintre persoanele din grupul sedentar au incetat din viata, fata de doar 15% dintre cele din grupul care facea in mod regulat exercitii fizice.

Agerpres

Page optimized by WP Minify WordPress Plugin