Jurnalele (false) ale CARLEI BRUNI
Carla Bruni-Sarkozy, Prima Doamna a Frantei, a devenit protagonista a doua jurnale intime false, relateaza Corriere della Sera. Publicate in Franta din decembrie in istoricul saptamanal satiric Le Canard Enchaine si mai recent in Germania in cotidianul berlinez Tageszeitung, cele doua note epistolare poarta titlurile ”Le Journal de Carla B” si respectiv ”Carla Brunis Tagebuch”. Acesta din urma este scris de o ziarista germana care (spune ea) nici macar nu stie franceza si nici nu cunostea existenta rubricii din Canard, impresionata insa de cuplul ciudat foarte popular si in randul germanilor, noteaza publicatia.
”Cand l-am vazut pe acel barbatel presedinte al Frantei alaturi de Carla, un fluture obisnuit sa zboare din floare-n floare, nu am putut rezista, m-am intrebat ce-i putea ea povesti seara in dormitor si am inceput sa scriu jurnalul”, a explicat Silke Burmester, care acum afirma ca intentioneaza sa publice jurnalul ei (versiune carte) si in franceza. O fi o intamplare – scrie Corriere – dar jurnalele sunt in realitate foarte asemanatoare. In ambele, fostul top model, iar acum a treia sotie a lui Sarko, este descrisa ca o adolescenta capricioasa si narcisista.
O eterna adolescenta rasfatata care rasfoieste ”cataloage cu cauze umanitare”, cu referire evidenta la (fosta) rivala Cecilia si la rolul acesteia din urma in eliberarea infirmierelor bulgare din Libia. Dar care planuieste si un stagiu printre luptatorii FARC din Columbia pentru a reveni in forma din jungla columbiana precum Ingrid Betancourt, vedeta mass-media franceze timp de multe zile dupa eliberare. ”Spunand tot timpul atatea prostii devine simpatica”, comenteaza revista L’Express, care, asemenea tuturor mass-media franceze, continua sa monitorizeze in timp real miscarile primei doamne, cu sau fara sot.
Sotii Sarkozy au luat masa impreuna cu familia Chirac in ziua de 15 august in vila ei foarte sic din Cap Negre (loc de ”armonie si pace universala”, scrie ea in jurnal). Pe 22 august, ea il va intalni singura pe Dalai Lama in sudul Frantei, iar in septembrie va aparea in diferite programe de televiziune pentru a-si promova ultimul disc deja foarte bine vandut.
Carla – scrie L’Express, este ”simpatica” si pentru ca revarsa cu dezinvoltura si eleganta (vorbim tot despre falsele jurnale, fireste) mult venin impotriva lui Nicolas, presedintele tot mai putin iubit de francezi. De pilda, dupa o cearta cu sotul ei pentru ca ea cheltuieste ”prea multi bani”, Carla se consoleaza afirmand: ”Sunt mai bogata, mai inalta si mai tanara decat el. Am relatii sociale mai bune, o pregatire mai buna, sunt mai faimoasa si mai iubita. Este deja fantastic faptul ca micuta mea comoara suporta toate acestea”. Sunt fraze care, din cate se pare, ii amuza mult pe francezi (si pe germani) dar si pe ea, Carla Bruni, conchide ziarul citat.
Agerpres
- Ultimul CD al CARLEI BRUNI, vandut in peste 300.000 de exemplare
- CARLA BRUNI se teme de aparitia altor poze compromitatoare
- Saint-Tropez nu mai este la moda, numai venirea lui SARKOZY si a CARLEI BRUNI l-ar mai putea salva
- Albumul CARLEI BRUNI poate fi ascultat gratuit pe internet
- Albumul CARLEI BRUNI-SARKOZY se va numi ‘Comme si de rien n’etait’