Actrita americana Anne Hathaway, una dintre recentele revelatii ale Hollywood-ului, va juca in viitorul lungmetraj al regizorului Tim Burton, adaptare a ‘Alice in Tara Minunilor’, potrivit cotidianului The Hollywood Reporter. Anne Hathaway o va interpreta pe Regina Alba in aceasta adaptare a povestii pentru copii a lui Lewis Carroll, potrivit ziarului. Doi dintre actorii preferati ai regizorului, Johnny Depp si Helena Bonham Carter, si-au anuntat deja participarea la proiectul studiourilor Disney, in care ‘Piratul’ il va interpreta pe Palarierul nebun. Actrita australiana Mia Wasikowska o va interpreta pe Alice.
Anne Hathaway, 25 de ani, a jucat recent in drama ‘Rachel Getting Married’ a lui Jonathan Demme. Anterior, ea a jucat rolul secretarei persecutate de Meryl Streep in ‘The Devil Wears Prada’, al sotiei parasite in ‘Brokeback Mountain’ si al ‘agentului 99′ in comedia ‘Get Smart’s Bruce and Lloyd Out of Control’.
Rompres
KissNews.ro iti trimite zilnic, pe email, cele mai noi stiri despre muzica, vedete, showbiz, lifestyle si mass-media.