Revansa lui JAMES BOND
“Quantum of Solace” va avea maine seara premiera mondiala, la Londra. Romanii vor vedea filmul inaintea americanilor, pe 7 noiembrie. Filmul cu cel mai bizar nume din franciza James Bond – dupa unii, cel mai prost din serie, dupa altii memorabil tocmai datorita ciudateniei sale – va avea parte maine seara, la Londra, de o premiera mondiala pe masura renumelui seriei. Actorii Daniel Craig (James Bond), Judi Dench, Gemma Arterton, Olga Kurylenko (“Bond girl”) si regizorul Marc Forster vor testa reactia publicului la “Quantum of Solace: Partea lui de consolare”, printre invitatii speciali numarandu-se si cei mai tineri membri ai familiei regale britanice, printii William si Harry.
Pelicula va intra pe ecranele din Marea Britanie vineri, iar pe cele romanesti peste o saptamana, pe 7 noiembrie. Noua productie Bond, o continuare a precedentei, “Casino Royale”, va marca deschiderea primului cinema digital din Romania, “The Light”, la Liberty Center. Abia pe 14 noiembrie, “Quantum” va potoli curiozitatea publicului american.
Primul duet din serie
Cel de-al 22-lea film marca Bond, regizat de Marc Forster, este cel mai scurt din istoria francizei – doar 100 de minute – dar si cel mai dens realizat vreodata. Actiunea incepe in forta, din primele minute de proiectie, si nu inceteaza decat la final, odata cu genericul. Cu inima franta dupa moartea iubitei sale, Vesper Lynd, cea care l-a si tradat in “Casino Royale”, agentul 007 cauta razbunare si consolare. Inamicul public nr. 1 este de data aceasta Dominic Greene (Mathieu Amalric), un membru al organizatiei Quantum care pozeaza in eco-activist, dar planuieste o lovitura de stat in Bolivia, prin controlul asupra resursei de apa.
“Asistenta” lui Bond este Camille (Olga Kurylenko), o frumusete ruso-boliviana care are propriile ei socoteli cu Greene. “Quantum of Solace” – titlul e dat de o povestire de Ian Flemming, fara legatura cu scenariul – beneficiaza de un buget extrem de consistent, de circa 200 de milioane de dolari, iar coloana sonora e rezultatul unei combinatii surprinzatoare de voci: Jack White de la The White Stripes si Alicia Keys, in primul duet din istoria Bond, “Another Way to Die”.
Comparat cu Terminator
Pentru ca se indeletniceste aproape numai cu salturi mortale, impuscaturi, urmariri si lupte, James Bond – lipsit de stilul, emotia si eleganta din “Casino Royale” – e comparat in presa internationala cu Terminator. “Eleganta inteligenta a lui Bond Craig a fost detronata in favoarea actiunii conventionale”, comenteaza “The Guardian”, in timp ce “The Daily Mirror” considera ca pelicula “Nu seamana deloc cu traditionalul film Bond. Iar Craig nu spune nici macar o data “Numele meu e Bond. James Bond”.
Presiunea asupra noului film e cu atat mai mare cu cat “Casino Royale” s-a dovedit cel mai mare succes de box-office din serie, cu 594 de milioane de dolari din incasari. Mai mult, Daniel Craig (46 de ani) – primit cu proteste de fanii seriei la inceput, din cauza lookului sau “atipic” – a primit cele mai entuziaste critici de la Sean Connery incoace.
Olga Kurylenko, Cenusareasa din metroul moscovit
Noua fata Bond, Olga Kurylenko (28 de ani), a ajuns pe platourile de filmare ale “Quantum of Solace” dupa un scenariu tipic frumusetilor estice care si-au gasit celebritatea in Vest. Povestea ei incepe cu o mama grijulie si un tata dintotdeauna absent, intr-un orasel mic din Ucraina, Berdyansk. Acolo a locuit pana la 13 ani – intr-un apartament in care se inghesuiau opt oameni -, varsta la care a fost zarita in metroul din Moscova de un reprezentant al unei agentii de modelling. “Practic nu-mi puteam permite nimic. Nu puteam avea hainele pe care le voiam, pantofi, obiecte pentru scoala, pentru ca mama nu avea cu ce sa le cumpere”, povesteste actrita, pentru “The Telegraph”. Dupa o prima proba, Olga a inceput drumuri lungi la Moscova, pentru sedinte foto si show-uri de moda. In 1996, agentia de modelling a trimis-o la Paris, unde locuieste si in prezent. “Daca nimeni nu te place acolo, esti trimisa inapoi acasa”, spune Kurylenko.
Divortata de doua ori
Tanara a aparut in scurt timp pe copertile revistelor “Elle”, “Vogue” si “Marie Claire” si in reclame pentru produsele Helena Rubinstein si Clarins. Cu unul dintre primii oameni pe care i-a cunoscut la Paris, fotograful Cedric Van Mol, s-a si casatorit. In 2003, a divortat si s-a recasatori cu un om de afaceri american, Damien Gabrielle. La nici un an dupa cel de-al doilea mariaj, a venit si cel de-al doilea divort. “Pur si simplu nu ne potriveam. In plus, era foarte gelos, iar eu nu suport asta”, explica actrita.
Inainte de “Quantum of Solace”, Olga Kurylenko a jucat in “Hitman”, un film inspirat de un joc video. Potrivit regizorului Marc Forster, ucraineanca a fost aleasa din 400 de tinere inscrise la casting, pentru ca “parea cea mai putin emotionata”. La finalul filmarilor, cea mai mare “multumire” a ei a fost faptul ca si-a depasit frica de a face cascadorii. Timp de trei saptamani, s-a antrenat zilnic special pentru film, a testat diverse arme si a invatat tehnici de lupta. Un set de exercitii a necesitat si accentul sud-american, “antrenat” cu un specialist.
Potrivit primelor cronici ale filmului, misterioasa Camille face un rol bun, comparabil cu al Evei Green, precedenta “Bond Girl”. Singura nemultumire a criticilor (care se va transfera probabil, si spectatorilor) e ca in “Quantum of Solace” scenele de sex au fost sacrificate in favoarea actiunii extreme.
Sursa: Evenimentul Zilei