CATRINEL SANDU este insarcinata
Catrinel Sandu va deveni mamica in aceasta vara. Insarcinata in trei luni, vedeta de televiziune a declarat revistei Story ca a aflat ca va fi mamica inainte de Craciun. Revenita in tara pentru a filma programul special de Sarbatori al postului National TV, Catrinel Sandu (32 de ani) a pus starile de greata si de oboseala pe seama schimbarii de fus orar. Insa in urma unui control medical, a primit vestea cea mare: va avea un copil. Blondina si sotul ei, fostul tenismen Gabriel Trifu (33 de ani), au decis ca bebelusul lor sa vina pe lume intr-o clinica particulara din SUA, iar botezul sa aiba loc in Romania. La sfatul medicului, Catrinel va naste prin cezariana. Cei doi nu stiu daca vor avea fetita sau baiat, insa de un lucru sunt siguri: il vor invata pe copil sa vorbeasca atat engleza, cat si romana: “Engleza o va invata oricum la scoala, la joaca cu prietenii. Vreau sa stie insa intai limba romana. Sa se inteleaga cu bunicii, sa il pot trimite in vacanta, in Romania”, a declarat Catrinel pentru revista Story.
La randul sau, viitorul tatic marturiseste ca isi rasfata copilul inca de pe acum: “Sunt cel mai fericit om de pe pamant! In fiecare zi, cand nu sunt acasa cu sotia mea, o sun sa o intreb cum se simte, ce face bebe, iar noaptea dorm numai cu mana pe burtica ei”, spune Gabriel Trifu in Story.
Sursa: Libertatea