Concertele de la Londra ale lui MICHAEL JACKSON, in pericol de a fi anulate
Un organizator de concerte intentioneaza sa il dea in judecata pe Michael Jackson, pentru a-l impiedica sa-si sustina concertele programate la Londra, sustinand ca detine un contract semnat de “regele muzicii pop” care nu-i permite acestuia sa concerteze pana in iulie 2010, informeaza Reuters. Compania AllGood Entertainment Inc, cu sediul in New Jersey, a semnat in noiembrie 2008 un contract cu Frank DiLeo, managerul lui Michael Jackson, care stipuleaza ca celebrul cantaret american va canta in iulie 2010 impreuna cu fratii sai din trupa Jackson Five si cu sora lor, Janet Jackson.
Potrivit acestui contract, Michael Jackson nu va putea sa sustina niciun alt concert inainte de show-ul de reunire al familiei Jackson, a explicat Patrick Allocco, managing partener al companiei AllGood Entertainment.
AllGood Entertainment le-a trimis cate o scrisoare de incetare a activitatii atat lui Frank DiLeo, cat si directorilor companiei AEG Live, cu care Michael Jackson a semnat pentru sustinerea celor 50 de concerte in Londra, la O2 Arena, incepand din luna iulie. In aceasta scrisoare, reprezentantii AllGood Entertainment avertizeaza asupra faptului ca acel contract semnat anterior cu Frank DiLeo il impiedica pe Michael Jackson sa sustina concertele pentru care a semnat cu AEG Live.
O sursa din AEG Live a recunoscut faptul ca firma lui a fost contactata in acest sens, dar a spus ca pretentiile companiei AllGood Entertainment sunt lipsite de sens. Aceeasi sursa a declarat ca repetitiile continua in Los Angeles pentru pregatirea concertelor de la O2 Arena din Londra, din luna iulie.
Patrick Allocco a declarat ca firma lui intentioneaza sa depuna o actiune in justitie la Curtea Federala, dupa ce toate incercarile de negociere cu Michael Jackson, care ar fi permis sustinerea concertelor de la Londra, au esuat.
AllGood Entertainment sustine ca acel contract pe care il are cu Michael Jackson stipuleaza organizarea unui show pe 3 iulie 2010, pe Texas Stadium. Acest concert i-ar fi adus lui Michael Jackson un beneficiu de pana la 30 de milioane de dolari, a explicat Allocco.
Cu toate acestea, si concertele din Londra ale lui Michael Jackson reprezinta un eveniment fara precedent. Reprezentantii AEG Live au declarat ca, in total, aceste concerte se vor bucura de cea mai mare audienta pe care un artist a avut-o vreodata intr-un singur oras.
Sursa: Curentul