Domnii barfesc mai mult decat doamnele

09.09.2009 - Diverse - Comenteaza

Barfa “este absolut fundamentala pentru societatea umana”, arata un studiu recent, citat de Daily Mail. Iar asta nu e tot. Cercetatorul britanic Nicholas Emler spune ca impartasirea zvonurilor suculente ne separa de regnul animal. Astfel, barfa ajunge sa devina un factor social cu rol foarte important, contribuind la dezvoltarea unei colectivitati umane mai complexe decat a altor fiinte. Nicholas Emler a efectuat un experiment pe un grup de 300 de voluntari. S-a dovedit ca 80% dintre conversatiile purtate de acestia erau axate pe subiecte precum viata si obiceiurile altora. Si, contrar asteptarilor, numai 5% dintre temele de discutie sunt axate pe evaluarea negativa a celorlalti. “Barfa contribuie la intarirea legaturilor sociale”, spune profesorul Elmer. Spre deosebire de comunitatile babuinilor si ale cimpanzeilor, reduse la un grup de 50, indivizii pot transmite informatii sociale, ceea ce ii uneste in grupuri mari.

Barfa si hormonul fericirii

In plus, micile sporovaieli produc mai mult progesteron in organismul femeii. Acest hormon induce o stare de bine si reduce stresul. In privinta preconceptiei ca femeile barfesc mai mult decat barbatii, recentul studiu arata ca reprezentantii sexului tare le intrec pe doamne cand vine vorba de conversatii spumoase. Si, daca in randul femeilor cele mai abordate subiecte sunt legate de barbatii din viata lor, problemele din patul “conjugal” sau moda, barbatii prefera sa discute despre colegele de munca, sex sau betiile cu prietenii.

Sursa: Evenimentul Zilei

Tag-uri:

Page optimized by WP Minify WordPress Plugin