JANET JACKSON il va inlocui pe MICHAEL pentru un turneu alaturi de trupa JACKSON 5

23.02.2010 - Muzica - Comenteaza

Janet Jackson il va inlocui pe Michael pentru un turneu alaturi de trupa Jackson 5 Janet Jackson a acceptat in cele din urma sa cante impreuna cu trupa Jackson 5, inlocuindu-l astfel pe Michael Jackson, pentru un turneu mondial ce va debuta spre sfarsitul anului, a anuntat Jermaine, cel mai mare dintre fratii Jackson, informeaza thesun.co.uk. Cu toate ca nu va fi la fel de spectaculos precum “This Is It”, pe care Michael Jackson ar fi trebuit sa il sustina incepand din iulie 2009, la Londra, presa britanica se asteapta ca noul turneu mondial al trupei Jackson 5 sa aiba spectacole reusite.  In trecut, Janet Jackson a refuzat de mai multe ori sa cante alaturi de fratii ei, insa a acceptat de aceasta data, considerand ca aceasta colaborare va fi un tribut adus fratelui disparut, “regele muzicii pop”, decedat pe 25 iunie 2009. Jermaine Jackson a confirmat participarea surorii sale la acest proiect, cu ocazia filmarii unui spot de promovare, in Australia, pentru reality show-ul “The Jacksons: A Family Dynasty”, ce va fi difuzat de postul Bio Channel din Marea Britanie.

“Am avut o conferinta telefonica, iar Janet a fost de acord sa ni se alature in acest turneu”, a declarat Jermaine Jackson. Michael Jackson a decedat pe 25 iunie, la varsta de 50 de ani, in urma unui stop cardiac. El a fost unul dintre artistii cu cele mai mari vanzari de albume din toate timpurile. Michael Jackson si-a inceput cariera muzicala impreuna cu fratii sai, in trupa Jackson 5, promovata de celebra casa de discuri Motown, dupa care s-a lansat intr-o stralucita cariera solo. Albumul sau “Thriller” a castigat opt premii Grammy. Sapte dintre aceste premii au fost obtinute pentru melodia care da titlul albumului. Janet Jackson este cea mai mica dintre cei noua copii ai familiei Jackson si, exceptandu-l pe Michael, este singura care s-a bucurat de succes in cariera solo, reusind sa vanda peste 70 de milioane de albume in lumea intreaga, de la debutul ei solo in 1982.

Sursa: Curentul

Page optimized by WP Minify WordPress Plugin