PENELOPE CRUZ a declarat razboi revistelor pentru adolescenti
Actrita spaniola spune ca acestea se fac vinovate de propagarea unui tipar al frumusetii care spune ca o femeie frumoasa trebuie sa fie neaparat una slaba. Actrita spaniola Penelope Cruz si-ar dori, daca ar putea, sa interzica toate revistele pentru adolescenti pentru ca, in opinia sa, acestea le incita pe fete sa tina diete stupide pentru a-si mentine siluetele, propovaduind ca etalon un corp asemanator modelelor, informeaza Europa Press. De altfel, actrita considera ca frumusetea nu are nimic de-a face cu silueta si ca o femeie nu e mai putin frumoasa daca are cateva kilograme in plus. Penelope Cruz, care recent s-a casatorit, in secret, cu actorul spaniol Javier Bardem, in Bahamas, a declarat ca in adolescenta a trebuit sa lupte mult pentru a-si mentine stima de sine. Totodata, actrita a admis ca multe reviste pentru adolescenti o enerveaza. “As cenzura toate aceste reviste pentru adolescenti care sfatuiesc fetele ca trebuie sa fie constant la dieta. Cine spune ca pentru a fi frumoasa trebuie sa fii neaparat slaba”, a declarat Penelope. “Unor persoane le sta mai bine slabe, dar altora nu. Exista un tipar creat de revistele pentru adolescenti, care spune ca singura forma de frumusete acceptata este cea a unei femei slabe, cu silueta de model. Influenta acestor reviste asupra fetitelor de 13 ani este groaznica”, a mai adaugat starleta spaniola.
Sursa: Adevarul